Plan de afaceri cresterea melcilor

Cresterea Melcilor

PREFAŢĂ

De mii de ani, melcii au constituit hrană pentru om. Astăzi acea se consumă de milioane de oameni de pe întregul mapamond. Melcii ca sursă de hrană sunt foarte puţin utilizaţi până în prezent, în Australia.

Prin prezentul raport se investighează fezabilitatea dezvoltării unei industrii de melci comestibili pe baza viabilităţii economice, pentru spaţiul australian. Orientarea acestui studiu de prefezabilitate este îndreptată în direcia producţiei comerciale şi a managementului, alături de costurile de înfiinţare implicate de stabilirea unei ferme de melci comercială la scară mare.

Raportul include informaţii necesare creşterii şi producerii spre comercializare, cu detalierea specifică pentru gospodărirea amplasamentului şi asupra controlului stocurilor.

Proiectul a fost finanţat prin Fonduri RIRDC asigurate de Guvernul Federal.

Raportul se alătură celor mai bine de 600 de publicaţii ştiinţifice pe diverse teme din baza RIRDC, fiind parte a programului pentru Noi Produse de Origine Animală care caută să promoveze şi totodată dezvoltarea unor noi industrii viabile preocupate de animale.

Mare parte din publicaţiile RIRDC sunt disponibile pentru consultare, salvare sau achiziţionare online prin intermediul:

MULŢUMIRI

Autorul raportului doreşte să îi aminteasce pe toţi aceia ce au asistat şi au participat la realizarea acestui sudiu de fezabilitate. Deoarece informaţiile asupra înfintări de ferme de melcilor pe teriotoriul Australiei este limitată, s-a recurs la implicarea mai multor oameni, fie persoane fizice, fie companii private precum şi multe departamente guvernamentale. Recomandările acestora şi asistenţa asigurată dincolo de aportul informaţiilor necesare studiului este apreciat şi menţionat pe această cale.

Mulţumiri speciale sunt adresate Dr Peter McInnes care a acordat sfaturi şi direcţii de lucru pentru întocmirea raportului. Dl Ken Ashby trebuie amintit datorită ospitalităţii şi asitenţei nepreţuite pe care ne-a acordat-o de-a lungul şederii mele în Franţa pentru studiul tehnicilor de producere a melcilor.

De asemenea îi mulţumesc Dl. Neil Oxley pentru priceperea sa în designul asistat de calculator.

REZUMAT

Acest raport investighează fezabilitatea construirii unei ferme comerciale de melci pentru teritoriul australian. Melcii au fost dintotdeauna preţuiţi ca reprezentând sursă de hrană, fiind serviţi ca delicatesă culinară. Reţetele sunt nenumărate fiind alese de maestrul bucătar spre încântarea consumatorilor.

Escargotul este consumat pe tot globul şi pe pieţele multor ţări există deja cerere, fiind deja perfecţionat comerţul cu zonele în care melcii nu se produc.

Franţa, Italia şi multe alte ţari europene produc şi exportă melci de ordinul tonelor. China şi alte ţări asiatice cresc şi produc melci în număr mare pe care îi exportă în întreaga lume, inclusiv în Australia.

În America de Nord şi în cea de Sud s-a creat cadrul dezvoltării fermelor de melci comerciale care pregătesc escargot de calitate superioară pentru restaurantele simandicoase ce deservesc piaţa internă.

Industria îşi extinde profitabilitatea de pe piaţă prin asigurarea de informaţii tehnice asupra modalităţii de creştere, de producere şi de vânzare a melcilor. Aceştia asigură şi echipamentul şi materialele necesare punerii în practică a unei ferme comerciale de melci ce include şi inventarul necesar pentru începerea activităţii unei ferme capabilă să genereze independenţă financiară deţinătorului acesteia.

Beneficiile economice obţinute de ţările ce cultivă melci prin sistem de ferme au făcut posibilă determinarea rezultatelor financiare de ordinul a milioane de dolari, franci ori yeni.

Melcii nu sunt crescuţi în Australia la scară comercială până în acest moment şi 99% din melci ce se consumă provine prin import din ţările amintite mai sus şi care deţin potenţial excesiv ce le permite derularea operaţiunilor de export.

Aceste aspecte au reprezentat punctul de pornire în necesitatea de a investiga posibilitatea dezvoltării de ferme de melci proprii prin care să se genereze şi noi locuri de muncă acelor persoane dornice să păşească într-o industrie cu potenţial economic şi de sustenabilitate pe termen lung care să atingă totodată şi nivel de export într-un orizont viitor.

Informaţiile prezentate în acest raport au fost culese şi prelucrate pe parcursul unei perioade de 3 ani timp în care s-a efectuat şi o excursie de documentare în Franţa, de unde au fost preluate mare parte din informaţiile tehnice şi practice.

Au fost consultaţi mulţi experţi implicaţi în problemele biologice ce ţin de ciclul de viaţă al melcilor şi au fost parcurse numeroase publicaţii apărute în întreaga lume şi care detaliază informaţii asupra heliciculturii, în intenţia ca raportul să asigure cele mai actuale şi complete informaţii în legătură cu acest domeniu.

Raportul oferă cititorului toate informatiile ce îi sunt necesare în vederea adoptării unei decizii în sensul înrolării într-un proiect cu impact larg care nu s-a mai desfăşurat până în prezent în Australia. Creşterea comercială în ferme a melcilor necesită implicarea totală a fermierului asemeni oricărei forme de agricultură industrializată intensivă care foloseşte animalele ca sursă principală de obţinere a veniturilor.

Programul prezentat în cadrul raportului oferă unui potenţial interesat capacitatea de a se înrola cu succes într-un proiect ce va avea drept rezultat o afacere pe termen lung şi profitabilă. Este inclusă o descriere sumară a biologiei melcului, a ciclului său de viaţă precum şi asupra necesităţilor sale nutriţionale.

Raportul detaliază costurile de construcţie şi de înfiinţare a unei ferme de melci comerciale. Zona de incubare şi cea de creştere reprezintă componentele cele mai costisitoare, acestea fiind descrise amănunţit, fiind prezentate diferite variante sau sisteme de creştere a melcilor.

Deoarece melcii nu sunt îndelung acceptaţi pe teritoriul Australiei ca reprezentând sursă de hrană, necesitatea includerii unui program de educaţie intensivă şi de marketing în cadrul oricărei societăţi ce îşi propune să înfiinţeze o fermă de melci, este un aspect important. Aceste 2 direcţii reprezintă problemele capitale în succesul financiar la debutul afacerii, deoarece mare parte a pieţei este dominată de importuri provenite din diferite ţări îndepărtate.

O implicare totală şi o atitudine pozitivă pentru a reuşi acolo unde nimeni nu a încercat vreodată pe teritoriul australian sunt ingredientele de bază pentru viitorii fermieri de melci care urmează să-şi creeze nu doar piaţa internă pentru lor, ci să recurgă şi la exporturi în aşa fel încât câştigul nu va fi doar unul individual, ci şi Australia va putea remarca din această parte beneficii sociale şi economice.

I.                   INTRODUCERE

De mii de ani, melcii comestibili au fost consumaţi în diferite ţări europene. Se atribuie Franţei rolul de a fi denumit escargot acele exemplare consumate în cantităţi mari ca hrană.

Totuşi, helicicultura nu îşi are originea în Franţa, ci prin lucrarea lui Pliniu cel Bătrân aflăm despre Fulvius Hirpinus care a fost primul om care a instituit depozite de melci undeva în jurul anilor 50 î. Hr. la Tarquinium, un oraş toscan aflat în apropiere de Roma.

În acel loc, melcii erau păstraţi în împrejmuiri unde erau hrăniţi cu cereale şi cu vin fiert până ajungeau la dimensiunile şi cantitatea potrivită pentru a fi mâncaţi. Printr-o creştere îngrijită, prin selecţie şi hrănire atentă, s-au putut obţine rezultate promiţătoare.

În timpul expansiunii Imperiului Roman, helicicultura a fost introdusă şi în alte ţări / state care au fost treptat înglobate în Imperiu. În Elveţia şi în zonele din jurul Dunării cultura melcilor a fost practicată până în timpul Evului Mediu.

De la Ulm, din Alpii Stâncoşi, erau trimişi anual o cantitate de 10 mil. de melci către zonele de pe cursul Dunării, la Viena şi la mănăstirile austriece, unde erau consumate sub denumirea de peşti în timpul postului Paştelui.

Odată cu scumpirea transportului pe apă, piaţa melcilor a scăzut treptat, dar industria s-a menţinut prin grija câtorva fermieri până când s-a deschis piaţa Franţei în ultima periaodă a secolului 18.

Introducerea melcilor ca sursă de hrană în Franţa a fost pur întâmplătoare. Comercianţii de vinuri francezi care au ajungeau anual în Burgundia în turnee trebuie să accepte cazarea la diferite hanuri unde erau serviţi adesea cu melci culeşi din livezile aflate în apropierea localurilor.

Acest fel culinar reprezenta un lucru neobişnuit dar savuros pentru aceşti turişti, fiind preluat şi comentat de oameni la întoarcerea lor la Paris. Treptat s-a stârnit interesul, una dintre primele manifestări în acest sens fiind angajarea în câteva rânduri ale ghidului de pe ruta Auxerre – Paris să aducă în capitală franceză la întoarcerea din turneu primele coşuri cu melci achiziţionate din diferitele pieţe ce i se arătau în cale.

În anii 1850, comerţul cu melci în Burgundia a crescut considerabil, fiind favorizat şi de apariţia căii ferate care uşura şi grăbea posibilitatea de aprovizionare a acestora în condiţii de menţinerea calităţii cărnii. Ca o consecinţa au apărut pieţe în Franţa, Italia şi Spania. Crescătoriile de melci sunt întâlnite acum în orice colţ al lumii.

Melcul obişnuit de grădină care poate fi găsit cu uşurinţă în Australia, aparţine speciei Helix Aspersa, fiind cunoscut sub denumirea de micul gri. Acesta nu e un gastropod nativ din această regiune însă a fost introdus în Australia asemeni multor altor dăunători agricoli. Oamenii I-au adus pentru că doreau să îi consume. Melcii provin şi din încărcăturile vaselor originare de pe bătrânul continent şi care au adus specia pentru a avea o delicatesă culinară.

În Australia singura sursă comercială ce furnizează Helix Aspersa maeştrilor bucătari livrează sub formă de conservă. Există foarte puţini crescători în  Australia, şi aceştia sunt răspândiţi  pe întreg teritoriul, care produc pentru derularea comerţului cu restaurantele, însă nivelul stocurilor care le pot crea indică faptul că operează la scară foarte mică. Produsele acestora au o calitate foarte înaltă dar sunt disponibile în cantităţi limitate, în timp ce piaţa se confruntă cu creşterea cererii pentru melci.

2.2. COCHILIA ŞI CONŢINUTUL EI

Cochilia reprezintă un con calcaros de formă concavă, spiralat în sens invers faţă de acele de ceasornic, formând 3 – 4 spire. Este acoperită de un înveliş subţire denumit cuticulă sau periostracum, care conferă culoarea exemplarului. Este desparţită prin ganglioni poziţionaţi de-a lungul mantalei, tegumentul, care acoperă masa viscerală.

Cochilia este alcătuită din 3 straturi principale, periostracumul extern ce conţine un compus organic denumit conchiolin, cel de-al 2-lea strat, ceva mai gros e format din 3 straturi de carbonat de calciu cristalin bazat pe o matrice organică. Stratul aflat la interior este cunoscut drept sidef, fiind baza de colorare a perlelor, fiind întâlnit mai ales la moluştele marine.

Structura cochiliei este un împăienjeniş proteic de grosime 1-2 mm, impregnat cu carbonat de calciu (98 – 99%). Deţine o deschidre ale cărei muchii sunt cunoscute drept peristom, nefiind prea bine format şi nici calcifiat până la stadiul în care melcul devine adult. La maturitate, melcilor li se formează o muchie sau o buză. Din totalul greutăţii melcului, cochilia reprezintă o treime.

Deschiderea melcului poate să prezinte uneori o membrană denumită operculum. Aceasta se poate detecta atunci când melcul este în hibernare sau se odihneşte.

Creşterea cochiliei nu este regulară. Formarea cochiliei este influenţată de un număr de factori ce include tipul hranei, disponibilitatea, temperatura şi mediul relativ, hormonii de creştere, culoarea şi designul de bază fiind predeterminate genetic. Pot apărea variaţii, fiind influenţate de hrană şi de temperatura, dar şi de predispoziţia genetică pe care un crescător îl va putea manipula apoi.

Melcii mari împerecheaţi cu alţii de acelaşi talie, vor produce melci şi mai numeroşi după cochilie poate fi citită vârstamelcului şi gradul de maturitate la care a ajuns.

Atunci când melcului i se formează buza,

Corpul

Corpul este format din 3 părţi: capul, piciorul şi masa viscerală

Capul

Capul cuprinde 2 perechi de tentacule, cele 2 tentacule oculare fiind localizate deasupra, iar cele 2 tentacule mici care servesc pentru pipăit sunt situate dedesubt. Gura se află sub tentacule şi conţine 1 dinte de formă circulară şi limba sau radula (organ de masticaţie la gastropode) care e acoperit de un dinte sub formă de corn. Falca superioară este în frapt un dinte continuu utilizat opentru tăierea şi curăţirea hranei în gură.

Melcii îşi consumă hrana prin mişcări de răzuire la nivelul radulei, limba ca o pilă care conţine şi dinţii macină alimentele prin mişcarea limbii înainte-înapoi.

Orificiul genital este localizat pe partea dreaptă în spatele capului. Scrotul, conţinând şi vaginul, penisul şi săgeata calcaroasă (VEZI AICI CE E Exact) se află în interiorul acestui orificiu.

PICIORUL

Piciorul susţine corpul şi permite melcului locomoţia. Există 2 deschideri practicate în regiunea superioară a piciorului în apropierea buzei sau muchiei cochiliei; una dintre acestea reprezintă orificiul respirator, cealaltă fiind anusul. Forma locomotoare a melcului este regulată, o mişcare de alunecare continuă.

Melcii produc o spută (un amestec de proteine apă/mucus) prin care corpul se umezeşte înlesnind locomoţia. Această spută ajută în protejarea melcului împotriva paraziţilor şi iritanţilor. Mucusul este produs pe toată lungimea corpului, permiţând îndepărtarea iritanţilor. Producerea mucusului reduce cantitatea de evaporaţie de pe suprafaţa corpului melcului.

Sputa este compusă în mare parte din apă, aceasta fiind cauza pentru care melcii sunt mult mai activi în timpul sau după ploaie sau în condiţii de umezeală. Acest mediu este cel mai prolific pentru melci, înlesnindu-le deplasarea.

MASA VISCEARALĂ

Masa viscerală conţibne organele respiratorii, circulaţia, digestia şi reproducerea. Masa viscerală este înglobată în cochilie, acesta fiind învelişul ce protejează organele vitale în faţa oricărui pericol.

Sistemul respirator incvlude plămânul alcătuit din capilare care pompează oxigenul în sistemul circulator.

Circulaţia la melc se realizează printr-un sistem sangvin deschis prin care sângele nu urmează o curgere liniară prin tuburi, ci una dispersată la nivelul ţesuturilor. Astfel, sângele ajunge în cavităţile corpului.

Sistemul digestiv porneşte de la nivelul capului, continuă cu gura, esofagul şi guşa, stomacul şi apoi intestinul, partea finală fiind anusul localizat înaintea cavităţii mantalei.

Melcul deţine un sistem nervos foarte bine dezvoltat. Creierul este compus din mulţi ganglioni contopiţi ce înconjoară masa cavităţii bucale.

Sistemul nervos periferic ce porneşte de la creier este conectat cu organele senzitive, adică ochii şi organele de simţ pentru miros şi echilibru.

Sistemul nervos ajunge până peretele corpului melcului.

2.3. MANAGMENTUL MELCILOR

Sisteme de ferme de melci

Fermierii din întreaga lume au făcut experrimente cu diferite tipuri de aranjamente de producţie timp de câţiva ani. Căutarea unui sistem ce se bazează pe minimizarea timpului de muncă şi creşterea veniturilor economice pentru aceleaşi cheltuieli financiare este o preocupare constantă a acelora implicaţi în creşterea în ferme a melcilor, dar şi a membrilor comunităţii ştiinţifice academice înalt calificaţi.

Există 3 sisteme îndelung folosite în prezent.

1.      EXTERIOARE

Acest tip de creştere a melcilor este derulat exclusiv în exterior, melcii fiind dispuşi în zone împrejmuite, plantate cu diferite specii de vegetaţie selectată după potenţialul de a fi folosite ca sursă de hrană. Melcii sunt lăsaţi să crească, să se reproducă oarecum în mod nesupravegheat până când sunt recoltaţi. Sistemul a fost adoptat de italieni şi majoritatea melcilor aflaţi pe piaţa în acest moment sunt obţinui prin acest sistem.

Ferma de melci italiană acoperă suprafeţe însemnate 2,5 ha sau chiar mai mult.

Timpul de muncă necesar şi materialele sunt menţinute la un nivel minim şi de aceea se obţin avantaje economice comparativ cu alte sisteme de ferme de melci despre care se va vorbi în cele ce urmează. Neajunsul este că melcii sunt recoltaţi în cele câteva luni din sezonul de creştere şi cantitatea de produse care pot fi asigurate pentru piaţa va fi astfel redusă.

2.      INTERIOARE

Sistemul presupune realizarea unor camere climatizate în care melcii îşi petrec timpul în condiţii de parametrii atent monitorizaţi ce facilitează un mediu optim pentru reproducerea lorşi pentru creştere.

Melcii sunt hrăniţi cu un amestec comercializat de către producătorii de nutreţuri, amestec ce include compoziţia nutritivă recomandată fiecărui stadiu de dezvoltare a vieţuitoarelor. Creşterea în ferme la acest nivel implică o mare investiţie iniţială, melcii şi mediul în care trăiesc aceştia trebuind a fi monitorizat permanent, necesitând prezenţa supravegherii de către om pentru cele 7 zile ale săptămânii.

Metoda interiaoră a fost cercetată în Franţa în mod extensiv pentru 20 de ani.

Acest tip de crescătorie este necesar datorită anotimpului rece din emisfera nordică, care se manifestă sever, producţia melcilor fiind astfel întreruptă temporar.

Creşterea în interior a melcilor a permis producerea pe întreaga durată a anului, generându-se astfel o continuitate în aprovizionarea pieţei cu produse proaspete.

3.       INTERIOARE / EXTERIOARE

Aşa după cum rezultă şi din denumire, acest sistem înglobează câteva dintre practicile de management ale celor 2 sisteme amintite anterior. Mediul de reproducţie şi cel de incubare sunt realizate în regim interior, în timp ce faza de creştere se petrece în exterior.

Sistemul permite crescătorului producerea pe întreaga durată a anului, produsul său fiind prezent pe piaţă în permanenţă. Această metodă de creştere este îndelung adoptată în Franţs unde se practică de multă vreme.

Metoda este aplicabilă şi în Australia deoarece climatul de care se bucură regiunea sudică a coastei de est este temperat iar extremele de temperatură nu ridică probleme la fel de mari ca cele din Europa.

Suprafaţa de înmulţire este astfel realizată încât crecătorul poate controla mediul în aşa fel încât temperatura exteriaoră să nu modifice deloc programul prestabilit. La fel se întâmplşi în cazul incubaţiei, melcişorii putând să se hrănească şi să crească în voie, fără a suferi din pricina condiţiilor vitrege din mediu care ar putea întrerupe rata de creştere preconizată.

Suprafaţa de creştere este acoperită complet de un material închis care fereşte melcii de razele solare, vânt sau grindină, precum şi plantele aflate în perimetru şi care conmstituie hrana populaţiei de gastropode. Această metodă de realizare a fermei şi managementul ei asigură deţinătorului ei cel mai mare avantaj prin combinarea celorlalte 2 sisteme, fiind astfel cel mai bine de adoptat pentru Australia.

Factori de mediu

Controlul umidităţii şi al temperaturii, a luminii, trebuie să fie în permanenţă realizat. Aceşti factori şi un mediu sănătos sunt coordonatele esenţiale pentru derularea procesului reproductiv la melc, jucând un rol însemnat şi în clocirea ouălelor depuse de melci.

UMIDITATEA

Melcul trebuie să-şi menxţină un echilibru permanent între apa din ţesuturi şi umiditatea relativă a mediului pentru realizarea unor conddiţii optime de reproducere şi de creştere. Melcul este capabil să absoarbă şi să elimine apa prin porii aflaţi în piele, acest comportament declanşându-se imediat funcţie de condiţiile la care este supus. Eşecul în creşterea melcilor poate surveni dacă nu sunt întrunite în permanenţă condiţiile de umiditate necesare.

TEMPERATURA

Controlul temperaturii reprezintă un alt factor critic capabil să influenţeze activitatea melcului. Helix aspersa preferă condiţiile de 20°C, la o temperatur depăşeşte 30°C acesta îşi va înceta activitatea prin secreţia unui mucus ce închide cochilia cu un acoperiş temporar denumit operculum. Acest comportament se petrece şi în cazul în care temperaturile scad sub 6°C, iar la 0°C melcul îşi va întrerupe orice funcţie, putând chiar să moară.

LUMINA

Lumina influenţează comportamentul melcilor în relaţie cu anotimpurile, aşa înct în raport cu procesul reproductiv reprezintă un factor important care este necesar a fi controlat.

După mai mulţi ani de observare atentă şi de cercetare realizată de profesori eminenţi şi de zoologi, au fost determinate regimurile de lumină şi de temperatură, precum şi nivelele de umiditate pentru a se realiza condiţii de optim Pentru creştere şi înmulţire.

În tabelul ce urmează sunt indicate formulele optime Pentru condiţiile atmosferice necesare favorizării reproducerii.

2.10. HIBERNAREA

Ciclul de viaţă al melcului include o perioadă de hibernare. Atunci când temperaturile ajung la 6-7°C concomitent cu scăderea perioadei de insolaţie zilnică, melcul îşi va întrerupe activitatea, pregătindu-se pentru un somn prelung pe tot parcursul iernii.

Combinarea dintre scurtarea duratei unei zile şi scăderea temperaturilor reprezintă indicatorii care determină pregătirea pentru lunile reci ce vor urma. Melcul se va îngropa în sol la o adâncime de 3-6 cm sau se va ascunde în crăpături sau sub roci, etc ; melcul îşi acoperă deschiderea cochiliei cu o membrană care îi protejează pe parcursul hibernării.

Membrana ce acoperă cochilia se numeşte operculum. Aceasta este o secreţie ce se întăreşte prin contactul cu aerul, acoperind întreaga deschidere. In această perioadă digestia se  întrerupe datorită absenţei hranei, astfel încât şi schimbul de gaze se reduce la minimum.

Metabolismul melcului este încetinit la un nivel de hibernare care durează 6 luni. în acest răstimp melcul recurge la rezervele proprii de hrană şi pierde din greutate simţitor cu cât perioada aceasta se prelungeşte.

Unii melci nu supravieţuiesc datorită vârstei înaintate sau condiţiilor murind în decursul hibernării.

În Australia, temperaturile în anumite zone de pe Coasta de Est nu sunt atât de scăzute precum cele din emisfera nordică, aşa încât melcii pot rămâne activi şi creşte în timpul lunilor de iarnă. Helix aspersa este întâlnit în regiuunea subtropicală din Queensland unde temperaturile din timpul iernii permit creşterea şi dezvoltarea melcilor, deşi informaţiile furnizate de australieni (Simpson 1990) indică că nu este cazul.

Hibernarea joacă un rol semnificativ în ceea ce înseamnă capacitatea de creştere a melcului, de dezvoltare şi de reproducere (Jean-Claude Bonnet 1990). Studiile realizate au indicat că perioada de hibernare este obligatorie pentru a obţine exemplare de calitate bună.

Melcii care au fost selectaţi pentru montă în sezonul ce urmează sunt plasaţi în coşuri din plastic perforate, fiind depozitaţi într-o cameră răcoroasă ce menţine temperatura la un nivel constant de 5°C, în condiţiile unei umidităţi de 85%. Este necesară prevederea spaţiului cu un sistem de iluminare programat să funcţioneze într-un ciclu de 6 ore lumină diurnă şi 18 ore întuneric.

Coşurile pot fi suprapuse cu intercalarea unei table de lemn între rânduri pentru a permite ventilarea. Menţinerea unei ventilări corespunzătoare este esenţială în supravieţuirea melcilor aflaţi în hibernare. O aerare bună în coşuri ajută şi în menţinerea unui nivel de umiditate ce îndepărtează dăunătorii şi bolile ce ar putea ataca vieţuitoarele aflate în acest mediu închis.

Ajustarea umidităţii în mediul de reproducere

Umiditatea joacă un rol vital în ciclul de viaţă al melcului, aşa încât un sistem prin care se va menţine nivelul necesar de umiditate este crucial. Un sistem de sprinklere care să asigure capacitatea de umezeală necesară de 130 μ apă sub formă de picături eliberate în mediu sunt absolut necesare.

În sistemul de sprinklere se va prevedea un hidrometru pentru monitorizarea umidităţii relative, precum şi un aparat de control automat a cantităţii de apă administrată, pentru asigurarea nivelului de umidificare optim. Există câteva astfel de sisteme pe piaţă, iar costurile lor aproximative sunt enunţate la secţiunea de Analiză Economică.

Ajustarea temperaturii în mediul de reproducere

După cum a fost deja amintit, controlul temperaturii are o importanţă deosebită pentru determinarea activităţii melcilor. Controlul temperaturii se poate face în mai multe moduri. Prin încălzirea zonelor destinate melcilor cu gaz este metoda îndelung acceptată pentru a se atinge temperatura necesară. Mărimea şi tipul încălzitorului pe gaz ce va fi instalat rezultă în funcţie de suprafaţa împrejmuită pentru melci. De asemenea trebuie prevăzut şi un sistem de monitorizare a temperaturii. Sistemele de încălzire pe gaz sunt preferate datorită uşurinţei de deplasare şi a fiabilităţii de care dau dovadă. Materialele utilizate în construirea împrejmuirii pot ajuta de asemenea în regularizarea temperaturii interioare a zonei destinată mediului de reproducere. Aceste materiale vor fi enumerate în detaliu în cele ce urmează.

Controlul luminii în mediul de înmulţire

Asigurarea intensităţii luminoase necesară în faza de reproducere se poate realiza atât prin mijloace naturale, cât şi artificiale. Umbrirea intensivă se poate realiza doar prin lumină artificială, creând astfel iluzia unui ciclu de reproducere natural.

Obiceiuriel de împreunare la melci depind de cantitatea de lumină diurnă, de temperatură şi de nivelul de umiditate.

Un sistem adecvat este acela ce utilizează tuburi fluorescente etanşe care produc o lumină de putere 40 W şi care sunt dispuse la distanţa minimă necesară obţinerii unei difuzii omogene a luminii în mediul de înmulţire al melcilor.

Pentru realizarea controlului luminii se utilizează un simplu temporizator preprogramabil pentru intervalele de timp necesare de iluminat care va fi corelat cu sistemul de control al mediului.

2.4. Managementul melcilor crescuţi în ferme

Melcii trăiesc în funcţie de anotimpuri, aşa încât managementul în condiţiile unui mediu controlat trebuie să simuleze anotimpurile în care melcii se dezvoltă şi cresc rapid, înmulţindu-se, crescătorul putând recolta în permanenţă marfă pentru aprovizionarea pieţei cu produsul finit – escargot.

Aceste rigori necesare reproducerii şi creşterii melcilor sunt importante pentru fermier deoarece piaţa va manifesta în permanenţă cerere de produse de calitate pe tot parcursul anului.

Informaţiile statistice prezentate în raport despre creşterea în ferme a melcilor în mod durabil dar profitabil sunt obţinute pe baza produsului annual mediu de 300.000 melci disponibili pe piaţă.

Această valoare nu este mare comparativ cu cantităţile produse în alte ţări în care producţia anuală totală a unor ferme de melci se măsoară în tone.

Cerinţele stocului de pornire

Stocul iniţial va fi procurat din sălbăticie. Momentul cel mai potrivit pentru colectare este atunci când există o vreme umedă. Primăvara, înainte sau după ploaie este cel mai nimerit să colectăm melci, odată ce temperatura începe să se încălzească şi melcii se activează din hibernare. Creşterea şi necesitatea de împerechere îi scoate la lumină pe melci.

Melcii ce se culeg trebuie să fie dintre cei mai mari, pentru a putea fi apoi sortaţi dintre ei exemplarele destinate dezvoltării şi stocului disponibil pentru vânzare.

Melcii culeşi vor fi ţinuţi în carantină pentru o perioadă de minim 30 zile. Această acţiune trebuie respectată şi dacă melcul este destinat vânzării.

Perioada de 30 zile este aleasă fiind considerată un interval suficient de eliminare a oricărui contaminant sau toxină care ar fi putut fi prezentă în corpul melcilor, reuşind a fi eliminată prin intermediul sistemului biologic în acest răstimp.

Implementarea unui program nutriţional controlat în corelaţie cu intervalele de timp destinate altor scopuri, este un aspect recomandat a se realiza.

Melcii colectaţi din natură ca reprezentând stocul fermei, sunt supuşi unei rate sporite de mortalitate datorată necesităţii acomodării cu mediul.

Melcii ar fi putut consuma hrană otrăvită ori au putut fi expuşi chimicalelor cu care se spray-ază culturile agricole. Melcii se hrănesc cu plante ce conţin alkaloizi consideraţi a fi otrăvitori pentru om.

Recoltarea

Melcii pot fi recoltaţi din orice zonă în care omul a practicat horticultură, din grădinile proprii, din zonele verzi ale comunităţii. Proprietarii sau îngrijitorii grădinilor asigură sprijin necondiţionat în stârpirea acestor dăunători. Perioada cea mai potrivită pentru colectarea melcilor este seara şi noaptea, atunci când aceştia sunt activi pentru a-şi procura hrană sau pentru a se împreuna. Melcii pot fi culeşi şi în timpul sau după ploaie, la lumina zilei.

Echipamentul necesar pentru o recoltare cu succes este reprezentat de haine de ploaie, o lanternă puternică şi o găleată din plastic de 10 – 15 l prevăzută cu un capac perforat ce asigură ventilarea. Capacul este util pentru că altfel melcii pot evada cu rapiditate.

La puţin timp după ce au fost culeşi, melcii sunt plasaţi în zona construită în acest sens, fiind atent distribuiţi în zona lor din noul mediu. Sunt menţinuţi 30 zile sub supraveghere unde le este oferit un aliment nutiţional, a cărui compoziţie va fi amintită în detaliu în Secţiunea de Nutriţie a raportului.

2.5. Creşterea melcilor la nivel comercial

Selectarea corectă a melcilor este foarte importantă pentru succesul programului de creştere, doar exemplarele mature şi bine dezvoltate fiind selectate din colecta iniţială de melci sălbatici, criteriul aplicându-se şi în continuare pentru programele de creştere ale generaţiilor următoare.

Masa pentru înmulţire este realizată dintr-un cadru de lemn care controlează şi înglobează exemplarele de melci în timpul împerecherii şi până îşi depuna ouăle. (A se consulta diagramele de la pag. 15 – 16).

Baza mesei este făcută prin combinarea unei încâlcituri de fire peste care se aşează stratul din cherestea de-a lungul cadrului în interiorul lui. Tuburi concave din plastic se folosesc pentru transportul apei şi pentru dispunerea hranei în interiorul cadrului, fiind amplasate deasupra.

Utilizarea reţelei de sârmă permite aerarea spaţiului şi reducerea dejecţiilor şi acumulării reziduurilor în perimetru, deoarece de îndată ce melcii elimină, aceşti produşi cad pe podeaua din cadrul fermei, aşa încât mediul acela nu rămâne atât de încărcat.

Masa trebuie să fie uşor înclinată pentru a permite scurgerea lentă a apei din interior, astfel încât zona va fi alimentată în permanenţă şi în mod continuu cu apă proaspătă necesară atât pentru băut cât şi pentru facilitarea mişcărilor melcilor în căutarea partenerului, realizată cu ajutorul tuburilor concave de plastic amplasate în acest cadru.

Hrana se aşează de-a lungul marginilor exterioare ale canalelor concave din plastic, aşa încât apa să nu o spele. Reziduurile alimentare vor trebui eliminate periodic şi tuburile curăţate regulat pentru a menţine un nivel de igienă normal.

Gardul electric cu care este prevăzut acoperişul cadrului va asigura ca melcii să nu evadeze de pe masă pe durata perioadei de înmulţire.

2.6. Împerecherea

Melcul este considerat hermafrodit deoarece deţine atât organe genitale masculine cât şi feminine. Chiar şi aşa melcul produce ouă fertile hermafrodite doar prin fertilizarea încrucişată realizată în urma împerecherii a 2 melci. După împerechere, ambele exemplare vor putea să depună ouă fertile.

În timpul sezonului de împerechere ce debutează în primăvară, melcii se caută unul pe celălat, se miros şi se muşcă uşor între ei şi apoi se împreunează pentru un timp de 7 ore, faţă în faţă în plan orizontal. Se înţeapă unul pe celălalt cu o substanţă bogată în calciu de mai multe ori, după care punga ce conţine vaginul şi penisul permite îndoirea unui organ în celălalt. Operaţiunea este similară cu ceea ce se petrece la oameni, sperma care este eliberată fiind stocată în canalul feminin. La acest moment, glanda genitală nu eliberează nici un zigot.

De îndată ce împerecherea s-a realizat şi cei doi melci se despart, partea masculină este absorbită lăsând loc părţii feminine să se dezvolte. Spermatozoizii părăsesc sacul copulativ şi se îndreaptă prin tractul genital pentru a impregna ouăle eliberate de glanda hermafrodită.

Dacă melcilor li se crează condiţii optime de reproducere – temperatură, lumină şi umiditate, atunci timpul mediu până la depunerea ouălelor este de 5 – 10 zile.